Iscrizione anagrafica dei cittadini stranieri

Per i comunitari la disciplina è prevista dal D.Lgs. 30 del 2007

ISCRIZIONE DEI CITTADINI DELL’UNIONE EUROPEA.

Il decreto legislativo 6 febbraio 2007, n. 30, ha previsto che i cittadini dell’Unione europea che intendano soggiornare in Italia per un periodo superiore a tre mesi debbano iscriversi all’anagrafe della popolazione residente, presso il comune.
In quella sede i cittadini dell’Unione dovranno dichiarare il luogo in cui dimorano e presentare, oltre al documento d’identità, i documenti che dimostrano il loro diritto a soggiornare in Italia: i lavoratori dovranno esibire la documentazione attestante lo svolgimento di un’attività lavorativa; coloro che non lavorano dovranno dichiarare di possedere le risorse economiche sufficienti al soggiorno ed esibire una polizza sanitaria; gli studenti dovranno dimostrare di seguire un corso di studi, oltre a dichiarare il possesso delle risorse economiche per il soggiorno e mostrare la polizza di copertura sanitaria.
I familiari, a loro volta cittadini dell’Unione, dovranno documentare il rapporto di parentela.
Il comune al momento della richiesta d’iscrizione rilascia agli interessati un documento che attesta l’avvio del procedimento d’iscrizione, e alla sua conclusione rilascia un attestato d’iscrizione anagrafica.
Dopo cinque anni di soggiorno il cittadino dell’Unione può chiedere al comune l’attestazione di soggiorno permanente.

ISCRIZIONE ANAGRAFICA DEGLI STRANIERI EXTRACOMUNITARI

I cittadini di Stati non appartenenti all’Unione europea per iscriversi all’anagrafe devono esibire il permesso di soggiorno e il passaporto in corso di validità.

Fonte: dipartimento Affari interni e territoriali
Ultimo aggiornamento: 13.3.2014

Annunci

Care este diferenţa dintre domiciliu şi reşedinţă?

Adeseori se face confuzie între “domiciliu” şi “reşedinţă”. Din această cauză apar diverse variaţiuni pe această temă în scopul nobil de a aduce lămuriri suplimentare, ca: “domiciliu permanent“, “reşedinţă permanentă, “domiciliu stabil“, “domiciliu flotant” etc.

Din fericire există un text de lege care clarifică lucrurile,  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 97 din 2005 (aprobată ulterior printr-o lege), unde putem găsi definiţii pentru ambii termeni.

Iată cele mai importante prevederi din această ordonanţă referitoare la subiectul nostru:

–  cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi/sau o singură reşedinţă. În cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe, îşi pot stabili domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele;

–  domiciliul persoanei fizice este la adresa la care aceasta declară că are locuinţa principală;

–  reşedinţa este adresa la care persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu.

Aşadar, după cum se poate observa din lectura definiţiilor de mai sus, nu există domiciliu permanent şi altul de sezon. Atunci când o persoană are încheiat un contract de locaţie (chirie) pentru un apartament, în fapt respectiva persoană are reşedinţa la adresa apartamentului închiriat, iar nudomiciliu flotant ori domiciliu temporar. Domiciliul persoanei rămâne cel trecut în cartea de identitate.